Monday, August 5, 2013

LENEA DE A GÂNDI

Oboseala mentală, sau în termeni medicali, astenia psihică, este o afecțiune atât de răspândită și atât de parșivă încât aproape nimeni nu mai luptă împotriva ei. Pare nativă, un fel de a fi a cuiva sau o boală națională, chiar internațională. Care ar fi semnele oboselii mentale? În primul rând lenea de a gândi. 
LENEA, considerată de secole un păcat, un defect, o trăsătură cronică de caracter, nu este decât o consecință a oboselii. Oboseala fizică produce o lene temporară, însă cea cu adevărat periculoasă este oboseala psihică. Este atât de logic, atât de evident și totuși LENEA a rămas la vechea definiție, în ciuda tuturor descoperirilor medicale, care nu sunt tocmai noi și au fost îndeajuns mediatizate: astenia psihică, deja menționată, sau Sindromul Oboselii Cronice, denumit popular Boala Somnului. Lenea este bună prietenă cu somnolența, practic fiind o etapă a acesteia. Le putem reprezenta grafic:


Oboseala induce lenea, care la rândul ei converge spre somnolență.
Se poate observa că noi toți înainte de a adormi trecem printr-o etapă de lenevie. Cu alte cuvinte toți suntem niște leneși zilnic, înainte de a adormi.
Lenea fizică progresează spre somnolența vizibilă, în timp ce lenea mentală spre cea mai periculoasă formă de somnolență, aceea invizibilă, o stare pasivă, receptivă, în care individul devine controlabil din exterior. Este aceeași stare cu a subiectului hipnotizat, doar că în cazul de față mintea individului devine receptivă la TOATE SUGESTIILE DIN MEDIU.

Un alt semn al oboselii mentale este lipsa de originalitate. Dacă fiecare individ este unic, atunci fiecare ar trebui să fie original. Dar cel obosit mental, astenicul psihic, nu mai poate fi el însuși. Este o situație comparabilă cu a celui afectat de guturai: vocea lui este schimbată, nu-l mai reprezintă.
Revenind la raționamentul anterior, obositul mental devine implicit un leneș mental, apoi un somnolent în stare de transă care captează ideile emise de alții, originale sau imitate. Ideile, vorbele, acțiunile imitate și reimitate devin CLIȘEE. Poate ați observat deja că oamenii vorbesc în clișee, acționează în clișee și, cel mai grav punct de plecare este faptul că gândesc în clișee!
Originalitatea înseamnă libertate și putere.  

(va urma)